Un adult de succes este un copil cu parinti responsabili

Specialistii nostrii cred in potentialul copiilor si metoda noastra de invatare contribuie la dezvoltarea emotionala si cognitiva a celor mici.

Propunem art terapia la copii

Aceasta contribuie la dezvoltarea perceptiei vizuale, a coordonarii motorii, a atentiei la detalii, a exprimarii emotiilor si creativitatii.

Bucuria vine din interior si e rezultatul dezvoltarii armonioase a copilului.

Am creat un mediu si un program bine structurat cu stimuli pozitivi care contribuie la starea de bine a copilului.

Personalitatea copilului se construieste pas cu pas.

Noi incurajam jocul ca modalitate educativa prin care copilul isi dezvolta imaginatia si dorinta de explorare, dorinta de cunoastere si cea de socializare.

Firele de iarba ofera surprize copilului indrumat cu grija.

Punem la dispozitia copiilor modalitati de stimulare polisenzoriala, asistate si indrumate de specialisti cu experienta.

5 sfaturi pentru a creste un copil sociabil

Unele abilitati la copil se dezvolta in mod natural, iar altele trebuie sa le deprinda cu ajutorul adultului. Abilitatile sociale il vor ajuta sa fie un copil deschis la minte si sa interactioneze usor cu cei din jur.

1. Incurajeaza-l sa socializeze cat mai mult cu cei de varsta sa.

Gasiti impreuna cu el mai multe grupuri de copii cu care sa interactioneze, nu il limita doar la un singur grup, cum ar fi copiii prietenilor vostri. Copilul are nevoie sa interactioneze diferit si sa isi gaseasca un echilibru.

2. Nu ii impune convingerile tale.

Cand discutati un subiect ii expui parerile pro si contra, cercetati impreuna si lasa-l pe el sa isi formeze propria parere si astfel isi va dezvolta propriul sistem de gandire.

3. Invata-l sa vada dincolo de stereotipuri

Media e plina de stereotipuri. De aceea nu lasa subiectele nediscutate, informati-va impreuna, cititi si dezbateti, asa isi va largi orizonturile si va trece de prejudecati.

4. Respecta-i individualitatea

Constrangerile de genul fetitele se joaca cu papusi si baietii cu masinutele sau fetitele poarta roz si baietii albastru sunt daunatoare si ii fac pe copii nefericiti.

5. Invata-l cum sa faca fata criticilor

Daca copilul tau alege sa faca o activitate, un sport sau are o pasiune si ajunge subiectul criticilor sau a tachinarilor, povesteste-i de avantajele alegerii sale, de adulti care au reusit si se bucura de succces; vorbiti de asemenea despre faptul ca cei ce rad fac acest lucru pentru ca nu inteleg si au convingeri gresite.

De la copilul jucaus, la adultul cu initiativa

Visul fiecarui parinte este ca fiul/ fiica sa sa reuseasca in viata. 

Parintii aleg pentru copilul lor inca de la inceput, respectiv manacarea, hainele, gradinita, scoala, locul de joaca, destinatia vacantelor si chiar meseria. In majoritatea cazurilor adultii sunt foarte incantati de alegerile facute pentru copil incurajandu-si visele cu multa emotie traita alaturi de cel mic la evenimentele din viata lui. Si daca nu functioneaza? Daca cel mic, cand va deveni adult nu va fi incantat de ceea ce face.
Este important ca visele copiilor sa fie sustinute de adulti, iar realizarile lor sa fie rezultatul propriilor emotii. Familia este mediul cel mai apropiat si important pentru copil. El va fi influentat de comportamentul familiei de zi cu zi, de interactiunea acesteia cu mediul, de cuvintele pe care le aude, in luarea deciziilor curente si viitoare.

Adultii care inconjoara copilul, e necesar sa creeze pentru acesta un mediu propice pentru invatare, pentru antrenare si explorare si in acelasi timp sa fie atenti la ceea ce ii place copilului, spre ce anume se indreapta el in mod natural. Impunerea anumitor activitati poate genera atitudini de dispret pana la comportament deviant.

Statutul copilului in familie, stima de sine, cunostintele, motiveaza orientarea micutului catre anumite meserii care ii fac placere. Alegerea unei meserii/cariere este un proces de cunoastere, dar si unul afectiv, respectiv motivatia.

Asa cum la baza jocului de copil sta placerea, cum ar fi ca o data ajuns adult, acesta sa munceasca din placere, sa existe motivatia acelei activitati?

Activitati educative pentru dezvoltarea copiilor



Nevoia de socializare:


Fiecare dintre noi simtim nevoia unei intalniri cu cei apropiati, prieteni, rude, cu anumite ocazii festive sau nu, ci doar inventate ad hoc, ba si mai simplu la o cafea. DE CE? Pentru a socializa si anume povestim despre intamplarile noastre de acasa sau de la servici, despre ultimele achizitii, masina sau casa, poate doar despre un articol vestimentar sau o pereche de ochelari, de o noua relatie, vorbim cate in luna si in stele, radem, glumim, uneori plangem.

E un mod firesc de a ne descarca emotional si de a ne incarca in alelasi timp emotional. DE CE? Pentru ca avem experiente, experiente din interactiunea cu oamenii si evenimente, experiente bune sau nu.

AVEM ACESTE EXPERIENTE? Daca da inseamna ca avem simtul realitatii, ca suntem inconjurati de firesc si de oameni.

Copiii se intalnesc si ei pentru a se juca, caci jocul este esenta copilariei, e miscare, e explorare, comunicare si socializare, exercitiu si invatare, observatie si imitatie si mai ales placere.

Jocul si predispozitia copilului pentru joc este rezultatul dezvoltarii sale psihice normale.

Starea de apatie si nemiscare , cumintenia, este motiv de ingrijorare. Cumintenia e lipsa interesului pentru tot ceea ce il inconjoara pe copil, pentru lumea reala in general. Copilul isi construieste propriul univers in care se simte in siguranta pentru ca acolo nu sunt surprize, totul este bine ordonat.

Activitati educative pentru dezvoltarea copiilor

Copilul dupa ce se naste trece prin momente de adaptare la noul mediu, el trebuie sa invete totul de la zero. Din fericire copii au o abilitate innascuta de invatare si deprind orice cel mai bine in intervalul de la nastere si pana la 5 ani - au ritmul cel mai rapid de invatare din viata. Prin urmare, in aceasta perioada este important ca parintii sa fie atenti la stimulii la care sunt expusi copii deoarece acestia pot influenta pozitiv sau negativ dezvoltarea celui mic. La aceasta varsta, educatia copilului se face prin JOC. 

Prin diferite jocuri si activitati special create pentru copii, parintii si copii pot comunica mai usor, cei mici isi vor dezvolta aptitudini specifice varstei lor si se vor dezvolta mai armonios.

Copii cresc si isi sensibilizeaza simturile, isi intaresc muschii, isi coordoneaza miscarile corpului, simtul orientarii, al vazului, al auzului prin joaca, se descopera pe ei, descopera lumea din jurul lor prin jocuri, isi dezvolta noi aptitudini si devin mai responsabili si competenti in ceea ce priveste capacitatile cognitive, sociale, emotionale, motorii, fizice si ligvistice.

JOCURILE ajung sa dezvolte aproape toate ariile de dezvoltare ale unui copil. 

JOCUL e mai mult decat o ocupatie, o activitate specifica copilariei. Acesta il pot invata „pe micul explorator” despre ceea ce este bun si rau, ce inseamna sa-ti constientizezi emotiile, cum sa le gestionezi si cum sa faci fata situatiilor neprevazute. 

JOCUL este cel mai puternic suport didactic cu ajutorul caruia copilului i se ofera sansa sa invete mai multe despre animale, oameni si in general lumea care il inconjoara.

JOCURILE COPILARIEI au o mare semnificatie si in dezvoltarea sanatoasa a copilului permitandu-i si incurajandu-l sa proceseze informatii si sa descopere prin propriile puteri sensul lumii in care traieste.

Elementul de joc imprima acestuia un caracter mai viu si mai atragator, aduce varietate si o stare de buna dispozitie functionala, de veselie si de bucurie, de destindere, ceea ce previne aparitia monotoniei si a plictiselii, a oboselii.

JOCURILE educative au rolul de a urmari comportamentul copilului pe perioada interactiunii si de a observa anumite manifstari nepotrivite ale copilului, sa poata fi prevenite sau inlaturate.

Viata presupune nu numai evenimente pozitive, ci si situatii negative cu incarcatura emotionala puternica (moartea unei fiite dragi, despartire - divort parinti, situatii de piedere si boli grave) care vor pune la incercare abilitatile de adaptare a celor mici. Copilul la o varsta frageda nu isi va exprima aceste emotii lingvistic ci va trece prin stari de teama pana la izolare. In aceste cazuri cea mai buna metoda de exteriorizare a trairilor este tot jocul, acesta fiind motivul unei „discutii” intre adult si copil. Prin joc copilul va da frau liber sentimentelor ce ii domina mintea si sufletul si va comunica in felul lui ceea ce simte. Aici intervine rolul adultului, parinte / tutore, care va obseva si analiza situatia. Daca acesta simte ca este depasit de situatie, este coplesit de mila si compasiune, va putea apela la un terapeut care de pe o pozitie neutra va putea sa analizeze si sa evalueze situatia copilului si sa propuna o schema de terapie. Aceasta terapie are la baza JOCUL, de aceasta data terapeutic, organizat pe diverse arii de detensionare si constientizare a emotiilor.

Inteligenta emotionala din viata adulta isi are originea in dezvoltarea competentelor emotionale in prima perioada a copilariei, aceasta fiind o perioada de achizitii fundamentale din punct de vedere emotional, social si cognitiv. Perioada copilariei timpurii este indicata pentru dezvoltarea competentelor emotionale si sociale esentiale pentru functionarea si adaptarea la viata adulta. Dezvoltarea inadecvata a acestor competente are efecte negative asupra sanatatii mentale atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Remedierea acestora si asigurarea unei dezvoltari optime, din punct ce vedere emotional si social, se realizeaza cel mai eficient in perioada in care copii sunt in formare.

JOCURILE pot fi clasificate in fuctie de aria de actiune in: 
  • JOCURI SOCIALE, se refera la participarea si interactiunea copilului cu alti copii in timpul jocului. Majoritatea tipurilor de joc, mai ales cele de cooperare, de competitie sau de rol presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a responsabilitatii propriului comportament si respectarea conventiilor comportamentale impuse de situatie.
  • JOCURI FIZICE, contribuie la dezvoltarea fizicului copilului, la functiile motrice grosiere sau functiile de motricitate fina;
  • JOCURI COGNITIVE, reflecta nivelul mental de dezvoltare a unui copil.

Curiozitatea si gandirea care-l stimuleaza in joc sunt parte integranta din placerea sa de a invata. Copilul invata prin cunoasterea lumii proprii. Prin joc copilul se aventureaza in necunoscut. Incercand sa vada cat de inalt poate sa construiasca un turn din cuburi, cate obiecte poate sa puna in scara inainte ca aceasta sa se dezechilibreze sau ce poate modela din plastilina, el testeaza si materialul de joc, dar si pe sine.

O perioada mai lunga de joc pregateste copilul pentru intrarea cu succes intr-o lume din ce in ce mai complexa de cuvinte si simboluri.

Isi foloseste imaginatia pentru a umple golurile dintr-un obiect, folosind obiecte simple, natural (pietre, bete, apa) invatand astfel sa faca diferente bazate pe experientele sale. Face comparatii, observa noi proprietati si invata sa le explice siesi si altora. Analizeaza noile sale experiente si se bucura, impartasind si altora si discutand rezultatele sale.

In copilarie, copilul se familiarizeaza prin joc cu notiunile de greutate, masurare, sunete, obiecte vii. Din experienta capatata prin joc, copilul dobandeste o gandire mai profunda, idei si concepte abstracte de care va avea nevoie mai tarziu in matematica, istorie si alte obiecte de invatamant pe care le va studia.

Copilul incepe cunoasterea cu mainile, jocul sau cu obiectele observand diferente intre obiecte`(marime, grosime, forma, culoare) implicandu-l in procese de clasificare, generalizare, de formare a notiunilor si de rezolvare de probleme.

Avand grija de plantele dintr-o gradina, copilul invata notiuni importante referitoare la plante, animale. Jocurile de constructii, in care copilul lucreaza pentru realizarea unui produs final, devin din ce in ce mai elaborate pe masura ce copilul inainteaza in varsta.

Toti copiii au o pofta nebuna de a se juca si de a invata, dar le place mai ales sa fie cu adultii. Copilul isi doreste ca parintele sau sa fie interesat de el si sa-i acorde timpul si afectiunea sa. Copilul progreseaza si invata, in masura in care i se intretine motivatia. Aceasta motivatie va fi mult mai puternica daca i se propun activitati pe care le poate face, pe care le simte la indemana. In sens contrar, va fi pus intr-o situatie riscanta, chiar de esec si rezultatele obtinute vor fi contrare celor asteptate: copiulul se va interioriza, isi va pierde increderea in el si nu va mai vrea sa invete cu adultul. Din contra, daca se afla in situatia de reusita, este bine sa fie felicitat, sa fie mandru de el, aceasta motivand si dorinta de a face mai mult. 

Pentru a se dezvolta intelectual, copilul trebuie sa intre in contact fizic cu mediul inconjurator, cu obiectele, cu locurile, cu persoanele, etc. Doar manipuland obiectele copilul invata sa descopere, sa distinga ce este normal de ceea ce este neobisnuit si sa inteleaga care este consecinta actiunilor sale.

Inteligenta depinde concomitent de o componenta ereditara si de mediul inconjurator. S-a demonstrat ca experientele multiple, stimularile variate, un mediu afectuos pot sa contribuie la dezvoltarea, in cel mai bun mod posibil, a potentialului propriu fiecarui copil.

Se spune destul de des ca, inainte de o anumita varsta, "totul era o joaca". In realitate, nimic nu este numai o joaca. Primii ani au un rol esential in dezvoltare si nu trebuie subestimat nimic din ceea ce s-ar putea face cu copilul mic in aceasta perioada, care i-ar permite acestuia sa-si construiasca baze solide pentru viitor.

Dezvoltarea creierului este cu atat mai rapida cu cat copilul este mai mic si este aproape completa inainte ca acesta sa mearga la scoala. Atat calitatea cat si cantitatea primelor experiente stau la baza dezvoltarii mentale viitoare. Nu trebuie uitat, atat in calitate de parinti cat si in calitate de educatori, ca prin joaca putem furniza copilului mecanisme de gandire, de inventie, de invatare si toate procesele care presupun functionarea inteligentei si care ii sunt foarte pretioase acum, dar mai ales mai tarziu, in viata de zi cu zi.

E foarte adevarat ca un adult de succes este un copil cu parinti responsabili, de aceea te asteptam la Papillon Clinique.

Dezvoltarea copilului - elemente definitorii





Cresterea copilului reprezinta cea mai mare provocare pentru un parinte , ea nu se face dupa un sablon sau o procedura bazata pe o stiinta exacta si apare intrebarea fireasca CUM IMI CRESC COPILUL? CE TREBUIE SA FAC? 
Din momentul venirii pe lume a copilului, trebuie sa fii alaturi de el ori de cate ori are nevoie de tine. Acel sentiment de siguranta ii creeaza o stare de bine si il face sa fie fericit si linistit. 
Chiar daca este mic si pare neajutorat el va sti cum sa iti comunice ceea ce doreste, de aceea parintii trebuie sa invete sa inteleaga stimulii trimisi de copil si sa raspunda prompt. 
Copilul de astazi este in continua formare, el vine pe lume cu un alt fel de bagaj genetic, este modelat de societatea moderna, de familie, gradinita si scoala, priteni, de societate si de fiecare decizie a parintilor. 

E foarte adevarat ca un adult de succes este un copil cu parinti responsabili. 

Copilul dupa ce se naste trece prin momente de adaptare la noul mediu, el trebuie sa invete totul de la zero. Din fericire copii au o abilitate innascuta de invatare si deprind orice cel mai bine in intervalul de la nastere si pana la 5 ani - au ritmul cel mai rapid de invatare din viata. Prin urmare, in aceasta perioada parintii trebuie sa fie atenti la ce fel de stimuli sunt expusi copii deoarece acestia pot influenta pozitiv sau negativ dezvoltarea celui mic. 
La aceasta varsta, educatia copilului se face prin joc. 

Rolul parintilor / tutorilor este de a umple intervalul dintre cunostintele existente ale copilului si cerintele si abilitatile sarcini noi. Adultul va urmari evolutia copilului din punct de vederea dezvoltarii fizice, socio- emotionale, dar nu in ultimul rand dezvoltarea cognitive. 

1. Dezvoltarea fizica 

Aceasta consta in creterea in inaltime si greutate si in maturarea osoasa, dentara si pubertara a copilului de la nastere pana la varsta adulta. Cresterea in inaltime si in greutate a intregului corp si a fiecarui organ este legata de factori ereditari si hormonali, dar necesita si aporturi alimentare echilibrate. Supravegherea este realizata prin masuratori regulate ale inaltimii si greutatii copilului si prin compararea lor cu mediile statistice.

Perioada copilariei mici se incheie in jurul varstei de 3 ani cand se trece de la dezvoltarea fizica si motorie rapida la o crestere constanta a prescolarului, respectiv o evolutie a greutatii cu 2-3 kg pe an si in inaltime cu 5 pana la 8 cm pe an, perioada in care sunt vizibile diferentele in dezvoltarea musculaturii la baieti si fete. 

Dezvolatrea creierului si a sistemului nervos face posibila dezvoltarea cognitiva si a motricitatii la copii prescolari. Cele 2 emisfere ale creierului se dezvolta diferit 
  • emisfera stanga este responsabila de limbaj , scriere si logica, in perioada 2-6 ani ; 
  • emisfera dreapta responsabila de latura creativa si imaginative in perioada 7-11 ani. 
Daca vorbim de dezvoltarea fizica, vorbim de fuctii motorii si acestea sunt de 2 feluri : 
  • functii motorii grosiere si 
  • functii motorii fine. 

2. Dezvoltarea socio emotionala 

Cercearile din domeniul psihologiei dezvoltarii au dovedit faptul ca dezvoltarea abilitatilor intelectuale ale copiilor nu este suficienta. Studii care au urmarit copii înceand cu primii ani de viata şi pana la varsta adulta au indicat faptul că abilitaţile copiilor de a-si constientiza trairile emtionale, de a le gestiona în mod adecvat sau de a-si face prieteni, sunt cel putin la fel de importante ca si abilitatile intelectuale. 

In cadrul interactiunilor zilnice, copiii isi dezvolta si optimizeaza abilitatile socio-emotionale. 


Ei invata, de timpuriu: 
  • abilitaţi necesare pentru a lega prietenii (de exemplu cum sa se alature altor copii care se joaca, cum sa ceara jucariile, cum sa imparta jucariile, cum sa-si ajute partenerul de joc);
  • sa isi inteleaga emoţiile – sa le identifice, sa vorbeasca despre emotiile proprii si ale celorlalti, sa le lege de contextele în care apar în mod tipic (de exemplu bucuria la primirea unei jucarii);
  • sa isi gestioneze furia, prin constientizare , iar apoi sa gaseasca metode sa o controleze. 
Surprinzator, abilitatile socio-emtionale sunt un predictor mai bun al reusitei la scoala decat abilitatile intelectuale. Copiilor le este mai dificil sa invete sa scrie sau sa citeasca daca au probleme care ii distrag de la activitatile care se desfasoara la clasa, daca nu stiu sa urmeze instructiunile si cerintele educatorului, daca nu stiu sa socializeze cu cei din jur, nu stiu sa ceara ajutor sau sa se exprime adecvat. 

In timpul unei interactiuni sociale, copiii pot percepe emotiile exprimate de cei mici din jurul lor, ceea ce ii ajuta in rezolvarea conflictelor. Dupa ce copilul devine constient de emotiile traite, el poate sa empatizeze cu emotiile celorlati si sa se exprime adecvat in diverse interactiuni sociale, ba mai mult sa minimizeze efectele emotiilor negative. 

Copiii incep sa vorbeasaca despre emotiile lor in intervalul 2-4 ani, perioada in care isi manifesta si acccese de furie si teama de separare. 

Important este ca reactiile parintilor si a educatorilor sa fie bine gestionate, sa discute cu copilul despre starile lui emotionale, acceptarea lor si sa transmita sprijinul lor pentru a intelege trairile pe care le experimenteaza. 

Cand un copil trece printr-o emotie puternica trebuie intrebat cum se simte. Asa vor invata ca este normal sa aiba diverse emotii si e bine sa vorbeasaca despre ele. 

Comportamentele neadecvate ale copiilor sunt consecinta inhibarii unor emotii negative traite. 

3. Dezvoltarea cognitiva 

Dezvoltarea cognitiva abordeaza achizitia cunoasterii – dobandita cu ajutorul unor procese phisice precum gandirea, memoria, atentia si limbajul – prin care conferim sens realitatii si ne adaptam mediului in care traim. 

Jean Piaget, una dintre vocile importante ale teoriei stadialitatii dezvoltarii cognitive a copiilor, a ajuns la concluzia conform careia copiii incearca sa inteleaga singuri universul, iar evolutia copilului este rezultatul eforturilor sale proprii fara indrumare. Concluzii care se desprind ar fi: 
  • copiii invata activ, explorand lumea si experimentand, inca din primele luni de viata si nu o fac la intamplare, ci isi alcatuiesc cunostintele, ca intr-un puzzel, prin alegerea unor elemente din experientele lor, fie ele pozitive, fie negative. 
  • copii gandesc diferit de adulti, iar aceste diferente se schimba de la o perioada de dezvoltare la alta; 
  • dezvoltarea intelectuala este continua de la nastere, si totusi aceasta dezvoltare se face construind peste suportul initial, care va constitui baza oricarei etape a progresului. 
Spre deosebire de acesta, psihologul rus Lev Vigotsky, a considerat ca mediul particular in care cresc copiii si interactiunile cu persoane mai competente sunt parte integranta din dezvoltarea lor cognitiva. Aceasta este, in esenta, un proces social ce integreaza trei aspecte: cultural, interpersonal si individual. 

Piaget defineste patru perioade in dezvoltarea cognitiva la copii: 
  • perioada senzorio motorie, de la 0 la 4 ani, se imparte in mai multe stadii de dezvoltare si se evidentiaza etapa 12 luni cand copilul isi aminteste timp de 8 saptamani, spre 24 luni creste durata de concentrare a atentiei pe un obiect/actiune chiar daca are si alte obiecte in campul sau vizual, la 3 ani nu poate privi o realitate decat din punctul sau de vedere, apare rationamentul, capacitatea de a reproduce o actiune in lipsa modelului, limbajul se interiorizeaza; 
  • perioada preoperatorie (copilatia mica), de la 4 la 7 ani ani , este varsta la care copii inca nu sunt pregatiti sa efectueze operatii mentale logice, imita actiunile reale, inteleg cauzalitatea, au tendinta de a se concentra pe un singur aspect al unei situatii si neglijarea celorlalte (centrarea), incapacitatea de a intelege conservarea materiei si a ireversibilitatii operatiunilor (o actiune pote fi facuta in 2 sau mai multe sensuri), poate intelege punctul de vedere al altuia, inteleg ca oamenii au convingeri diferite, memoria creste - copiii reproduc usor ceea ce ia impresionat, limbajul se dezvota in acelasi timp cu gandirea; 
  • perioada operatiilor concrete (copilaria mijlocie), de la 6-7 ani pana la 11 ani, este capabil sa invete din ce in ce mai mult si sa asimileaza cunostinte din domenii diferite, formuleaza ipoteze, stie sa gaseasca solutii, sa izoleze factorii care influenteaza si sa traga concluzii; 
  • perioada operatiilor formale, spre 12 ani, la acesta varsta copilul poate prevedea consecinte pe termen lung, formuleaza ipoteze si este capabil sa treaca de la concret la abstract. 
Exprimarea entuziasmului si a bucuriei, oferirea de suport si de exemplu, increderea in reusita, incurajarea initiativei si a creativitatii, greseala interpretata ca un indiciu si factor de invatare sunt stimuli pozitivi care se recomanda a fi folositi in procesul de invatare al copilului, fie ca se desfasoara alaturi de parinte, educator sau terapeut.

Semnale de alarma pentru parinti


Primele semne care pot indica o Tulburare de Spectru Autist sunt vizibile inca din perioada in care copilul este sugar. Nu isi cauta mama cu privirea, nu se uita dupa obiectele care se misca, nu arata cu degetul, nu raspunde cu zambet la zambet, nu gangureste, nu raspunde la sunetele scoase de adulti, nu reactioneaza la expresiile faciale ale celor din jur, nu rade si nu-si manifesta bucuria, nu rosteste niciun cuvant, toate acestea pot reprezenta indicii ale unei tulburari.
Exista insa si situatii in care copilul se dezvolta normal pana la varsta de 2 ani, are toate abilitatile necesare varstei sale, adica merge, vorbeste, interactioneaza firesc, iar brusc, in jurul varstei de 2 ani, isi pierde toate aceste achizitii.

Cele mai frecvente simptome ale autismului

Autismul este o tulburare de dezvoltare de natura neuro-biologica, cu consecinte ce se traduc in dificultati de comunicare, dificultati de socializare si o percepere diferita a mediului inconjurator. Cu toate acestea, daca un copil cu autism este diagnosticat in primii ani de viata, urmeaza terapii de recuperare adecvate si este integrat social, are mari sanse sa-si dezvolte aptitudini pentru autonomie si pentru o viata sociala cat mai fireasca.

Este cazul sa mergi la medicul de familie sau pediatru, povestindu-i tot ce observi neobisnuit la copilul tau si cerand un consult de specialitate la medicul neuro-psihiatru, daca micutul:
  • Nu spune nici un cuvant pana la varsta de 14 luni sau,
  • Pe masura ce creste, isi pierde limbajul sau abilitatile sociale dobandite anterior. In mod normal, dupa varsta de un an, copiii incep sa articuleze cuvinte sau macar sa formeze silabe, asociinde-le un inteles clar si comunicandu-si dorintele sau nevoile prin intermediul lor. Copiii cu autism au dificultati in a face asocieri intre ceea ce vad, cuvinte si intelesuri si de aceea, la majoritatea dintre ei, limbajul vorbit nu se dezvolta spontan.
  • Nu arata cu degetul pana la varsta de 18 luni. A arata cu degetul este una din cele mai simple forme de comunicare pe care copilul mic le aplica. Gestul exprima dorinta de a isi face comunicata o nevoie (vrea o jucarie la care nu ajunge sau ceva de mancare) sau de a impartasi cu tine o emotie, deci a relationa (fiind stimulat de ceva din jur: un alt copil care face ceva, o pasare pe o creanga etc). Copilul cu autism pare ca nu stie cum sa iti comunice ceea ce vrea. Cel mai adesea, frustrarile legate de o dorinta sau o nevoie neexprimate sunt redate prin scancet sau plans neimpacat.
  • Nu raspunde cand este strigat pe nume si, in general, nu raspunde la stimuli auditivi. Copilul iti creeaza impresia ca nu te aude si nu aude in general, desi o dovada ca nu are probleme auditive poate fi faptul ca identifica arii melodice sau ritmuri auzite, de exemplu, in calupurile publicitare. De fapt alti distractori din mediu il fac sa nu inteleaga vorbele celor din jur sau chiar sa nu le auda in acel moment.
  • Nu intelege ce ii ceri sa faca si prin urmare nu raspunde la cerinte simple (ex : "vino la masa", "da-mi cartea cu animale", "hai la baie" etc.).
  • Nu se joaca simbolic cu jucariile. Spontan, copiii cu dezvoltare cognitiva normala stiu ca trenuletul merge pe sine si face "Uuuu!" sau ca o micuta cescuta serveste la a bea lapte sau apa. Iar jocul lor reda toate aceste realitati "observate". Copilul cu autism, cel mai adesea, nu observa socialul. Mediul inconjurator (sunete, oameni, obiecte, actiuni) nu este tradus in conventiile si sensurile pe care le cunoastem noi si de aceea copilul cu autism pare ca nu stie nici sa se joace asa acum o fac alti copii.
  • Nu imita (nici verbal, nici prin gesturi). In primii ani de viata, copiii acumuleaza cunostinte si invata sa se raporteze la realitatile din jur, in principal prin imitatie. Copiii isi imita parintii, imita adultii in general sau pe alti copii cu care se joaca. Copilul cu autism nu are aceasta abilitate; el nu repeta cuvinte auzite la parinti sau la cei din jur si nici gesturi pe care le vede (ex: gestul a lua peria si a-si peria parul, cum face mama, gestul de a conduce masina, cum vede la tata etc.).
  • Are contact vizual redus. Nu reusesti sa ii "prinzi" privirea sau va intersectati privirile pur intamplator, momentul neavand incarcatura afectiva sau comunicationala.
  • Are activitati repetitive/stereotipe (deschiderea si inchiderea repetata a usilor, invartitul in jurul propriei axe, fluturarea si privitul mainilor etc.). Sunt, de fapt, reactii ale copilului cu autism la stimulii din jur pe care el ii percepe diferit de cum o facem noi. Copilul cu autism are o perceptie senzoriala diferita (simte mult mai acut sau mult mai slab) si toate aceste stereotipii sunt reactii, actiuni prin care el incearca sa se calmeze sau sa-si gaseasca echilibrul.
  • Are probleme legate de alimentatie si de somn, este foarte selectiv cu alimentele si foarte sensibil la texturi; se trezeste din somn foarte frecvent.
Copiii cu autism pot sa aiba toate sau o parte din aceste simptome. Important este ca, daca ai banuieli, sa mergi la medicul pediatru pentru o evaluare a dezvoltarii lui si apoi sa mergi sa consulti un medic specialist care va putea pune ulterior un diagnostic.

Autismul este singura afectiune care se recupereaza, nu se trateaza. Implicarea parintilor este mai mult decat importanta, acestia jucand un rol important in deciziile pe care le iau cu privire la acest lucru. Terapia presupune abordarea mai multor metode de recuperare, unele conventionale, altele cu efect stimulativ mult mai coerent. Facem referire la metodele evoluate din Franta si Israel si India, de stimulare emotionala. Stimularea emortionala rupe barierele , mareste receptivitatea copilului afectat

E foarte adevarat ca un adult de succes este un copil cu parinti responsabili, de aceea te asteoptam la Papillon Clinique.