Un adult de succes este un copil cu parinti responsabili

Specialistii nostrii cred in potentialul copiilor si metoda noastra de invatare contribuie la dezvoltarea emotionala si cognitiva a celor mici.

Propunem art terapia la copii

Aceasta contribuie la dezvoltarea perceptiei vizuale, a coordonarii motorii, a atentiei la detalii, a exprimarii emotiilor si creativitatii.

Bucuria vine din interior si e rezultatul dezvoltarii armonioase a copilului.

Am creat un mediu si un program bine structurat cu stimuli pozitivi care contribuie la starea de bine a copilului.

Personalitatea copilului se construieste pas cu pas.

Noi incurajam jocul ca modalitate educativa prin care copilul isi dezvolta imaginatia si dorinta de explorare, dorinta de cunoastere si cea de socializare.

Firele de iarba ofera surprize copilului indrumat cu grija.

Punem la dispozitia copiilor modalitati de stimulare polisenzoriala, asistate si indrumate de specialisti cu experienta.

Terapia  de recuperare interdisciplinară a copiilor cu CES la Papillon Clinique Bacău

Terapia de recuperare la copil este necesară atunci când acesta nu reușește să dobândească la o anumită vârstă cronologică deprinderi/ abilități sau dacă din diverse motive și-a pierdut abilitățile și este nevoit să le redobândească. Terapia poate fi făcută individual sau în grup în funcție de nevoia fiecăruia. Terapia individuală poate fi făcută de specialiști sau membrii familiei cu calificare, fie la domiciliu sau în centre/ clinici specializate.



Indiferent de opțiune terapia presupune dezvoltarea concomitentă a mai multor arii de dezvoltare și de aceea recomandarea este de a forma echipa de intervenție-minim 3 specialiști coordonați - care să aibă în vedere descoperirea resurselor individuale și construirea/ reîntregirea unui puzzle de abilități pentru a atinge potențialul maxim al copilului. Durata terapiei poate fi influențată de 2 factori: potențialul copilului și modelul de terapie ales.

Terapia de recuperare psihomotorie cunoaște mai multe modele de intervenție, fiecare în parte are atribute și beneficii asupra unei arii de dezvoltare:
  • terapia de stimulare emoțională și atașament;
  • terapia comportamentală aplicată;
  • terapia de integrare senzorială;
  • logopedia;
  • balneoterapia;
  • zooterapia;
  • terapia ocupațională;
  • terapia cu imagini etc.
De cele mai multe ori copilul înregistrează deficiențe pe mai multe arii de dezvoltare deoarece acestea sunt într-o interdependență și se influențează reciproc.

Debutul unei terapii se face cu o perioada de remodelare cu caracter intensiv care presupune intervenție de 4-8 ore pe zi timp de 4-6 săptămâni, intervenție care are rolul de a schimbă percepțiile copilului despre mediu sau de a găși echilibrul emoțional.

Terapia intensivă la PAPILLON CLINIQUE se face cu echipa multidisciplinară - minim 3 specialiști, utilizează un mix de echipamente și terapii, se concentrează pe toate ariile de dezvoltare ale copilului, acordă suport și consiliere familiei, se desfășoară după un protocol terapeutic și are o structura specifică ținând cont de personalitatea unică a fiecărui copil, abilitățile dezvoltate, percepțiile și resursele personale diferite și pregătește copilul și familia pentru recuperare.

Claudiu I IONITA - Terapeut recuperare PAPILLON CLINIQUE

Semnale de alarmă în dezvoltatea copilului

Tot ceea ce trăim zilnic, toate experiențele de viață pe care le întâmpinăm ne conduc inevitabil spre emoții. De fapt, emoțiile sunt o combinație a mai multor modificări survenite la nivel subiectiv, cognitiv, biologic și comportamental. Un aspect important în dezvoltarea copilului este faptul că sugarul imită adultul încă din primele ore de viață. Acest fenomen este o formă de acomodare senzorială cu valoare comunicativă. Copilul va imita toate acțiunile adultului pe toate perioda copilăriei. Este important să urmărim anumite semne care ar putea să ne transmită că dezvoltarea copilului nu evoluează corect. Fricile și barierele pe care acesta le întâmpină îi pot bloca dezvoltarea.

La nivel cognitiv
  • Între 4-8 luni: copilul produce o reacție circulară. Orice nouă achiziție este repetată pentru a deveni permanentă.
  • Între 8-12 luni: copilul începe să aplice noile achiziții și pentru alte acțiuni. Pe lângă generalizare, copilul începe să caute obiectul care dispare din raza sa vizuală.
  • Între 12-18 luni: copilul experimentează activ mediul înconjurătăr. În situații noi, copilul prin încercare și eroare ajunge la noi soluții de rezolvare a acțiunilor care le desfășoară.
  • Între 18-24 luni: copilul are capacitatea de a găși obiectele ascunse.
La nivelul limbajului
  • Intre 0-6 luni: 3-4 luni copilul gângurește; după 6 luni – copilul este capabil de joc funcțional sonor : „papa”, „baba”, etc.
  • Între 6-11/12 luni: ascultă muzică cu plăcere, urmărește o explicație verbală, recunoaște sensul lui „NU”.
  • Între 12-18 luni: achiziția de noi cuvinte este săptămânală, la 18 luni înțelege în jur de 100 de cuvinte.
Dacă copilul nu a depașit aceste etape poate exista un blocaj sau o întârzire. Dezvoltarea timpurie a copilului este extrem de importantă. În primi ani de viață, copilul asimilează o cantitate mare de informații. De aceea, întervenția timpurie ajută copilul să recupereze etapele pe care încă nu le-a asimilat. Cu cât se întervine mai timpuriu, cu atât mai mult există șanse de recuperare.

Echipa PAPILLON CLINIQUE, evaluează multidisciplinar copilul sub vârsta de 1 an tinând cont de stadiile acestuia de dezvoltare și intervine cu protocol de recuperare individualizat pentru a creea premisele atingerii performantelor personale.

Alexandra I. GHIURCA-Psiholog Papillon Clinique